Comunicatul suporterilor Universitatii Cluj

n lumina ultimelor evenimente care privesc FC Universitatea Cluj-Napoca, Asociaţia „Şepcile Roşii 1919” doreşte să-şi exprime punctul de vedere cu privire la următoarele aspecte:

Istoria de peste 90 de ani a acestui club este presarată cu suişuri şi coborâşuri, momente de bucurie maximă alternate cu momente de agonie, datorate diverselor contexte politice, sociale, economice şi culturale în care Universitatea Cluj şi-a desfăşurat activitatea. Facem un excurs în timp, şi anume în urmă cu 70 de ani, moment istoric care a marcat profund istoria Transilvaniei şi implicit a echipei universitare. Atunci Universitatea Cluj a luat calea bejeniei forţate la Sibiu datorită unui context politic nefavorabil.

Astăzi activitatea acestui club este perturbată de diverse persoane, care prin acţiunile lor doresc cu orice preţ ca Universitatea Cluj să nu mai existe, să nu mai „deranjeze”, chiar să plece din oraşul al cărui simbol este. Paradoxal, aceste „demersuri” s-au înmulţit şi amplificat o dată cu preluarea clubului de către d-nul Florian Walter, investitor care în repetate rânduri a invitat mediul de afaceri clujean să sprijine echipa simbol a oraşului Cluj-Napoca.

În aceste momente grele, suporterii îşi manifestă încă o dată ataşamentul necondiţionat faţă de tot ceea ce înseamnă simbolul Universitatea, considerând că au fost întotdeauna un partener de dialog, dar nu o masă de manevră pentru autorităţile locale şi pentru cei care au gestionat de-a lungul timpului activitatea acestui club. Suporterii şi-au manifestat fidelitatea şi ataşamentul pentru culorile alb-negru, chiar şi atunci când în acest oraş a apărut un proiect sportiv bazat doar pe raţiuni economice.

Asociaţia „Şepcile Roşii 1919” solicită Primăriei Cluj-Napoca transparenţă, determinare, măsuri concrete şi asumarea calităţii de acţionar în procesul de susţinere al FC Universitatea Cluj.

Suporterii apreciază toate eforturile depuse de Florian Walter din postura de finanţator al Universităţii Cluj, asigurându-l de sprijinul lor în tot ceea ce domnia sa îşi propune să facă bine pentru acest club.

Asociaţia “Şepcile Roşii 1919”

sursa: ucluj.ro

Profitati, cat ii mai aveti!

Ce poate fi mai frumos vara, cand te gandesti ca vine vacanta, si mergi la bunici, undeva la tara, pentru o saptamana, doua, trei, cate vrei… Mergi la bunici! Sunt sute de mii de copii care zic lucrul acesta, care abia asteapta acest moment.

Mergi la tara de cele mai multe ori, intr-un sat probabil uitat de lume, unde respiri un aer foarte placut, nepoluat, auzi zgomotul pasarelelor, a animalelor din gospodarie, te trezesti dimineata, respirand un aer fresh, iesi direct pe veranda, o senzatie extraordinara. Apoi mergi la bunica sa vezi ce ai de mancare, bine inteles ca bunica ti-a pregatit ceva bun, ca doar asa sunt bunicii, mereu grijulii.

Dupa ce mananci, mergi iti cauti bunicul, care mestereste ceva prin curte, ori prin gradina, il intrebi daca poti sa-l ajuti, si daca e nevoie il ajuti, la amiaz, iar mananci o mancare consistenta, si buna, apoi te odihnesti o ora sau doua, ca asa face tot satul, apoi te trimite bunica pana “in sat”, “pe colt” sau la “coperativa” sa cumperi una alta. Vine seara, iesi cu cei din sat, la o samanta pe banca in fata portii, sau mai mergi la o discoteca, ca deh, sambata este discoteca aproape in fiecare sat.

Mai mergi la fan, la porumb, la mere, la prune, pentru tuica 😀 ajuti si tu cum poti, bunicii fiind foarte multumiti ca esti alaturi de ei si ii ajuti cum poti.

Toate astea, pana ai bunici, pana ai unde sa mergi…asa ca va zic, PROFITATI! Ca dupa ce ei nu mai sunt, nu mai ai unde merge, iti pare rau dupa ei, suferi si plangi dupa ei, pentru ca au fost bunicii tai, pe care i-ai iubit, te-au iubit, ti-au dat tot ce ai avut nevoie, doar fiindca de iubeau.

Regret enorm ca nu mai am bunici! 😦 dar asta e viata si trebuie sa mergem mai departe…