Comunicatul suporterilor Universitatii Cluj

n lumina ultimelor evenimente care privesc FC Universitatea Cluj-Napoca, Asociaţia „Şepcile Roşii 1919” doreşte să-şi exprime punctul de vedere cu privire la următoarele aspecte:

Istoria de peste 90 de ani a acestui club este presarată cu suişuri şi coborâşuri, momente de bucurie maximă alternate cu momente de agonie, datorate diverselor contexte politice, sociale, economice şi culturale în care Universitatea Cluj şi-a desfăşurat activitatea. Facem un excurs în timp, şi anume în urmă cu 70 de ani, moment istoric care a marcat profund istoria Transilvaniei şi implicit a echipei universitare. Atunci Universitatea Cluj a luat calea bejeniei forţate la Sibiu datorită unui context politic nefavorabil.

Astăzi activitatea acestui club este perturbată de diverse persoane, care prin acţiunile lor doresc cu orice preţ ca Universitatea Cluj să nu mai existe, să nu mai „deranjeze”, chiar să plece din oraşul al cărui simbol este. Paradoxal, aceste „demersuri” s-au înmulţit şi amplificat o dată cu preluarea clubului de către d-nul Florian Walter, investitor care în repetate rânduri a invitat mediul de afaceri clujean să sprijine echipa simbol a oraşului Cluj-Napoca.

În aceste momente grele, suporterii îşi manifestă încă o dată ataşamentul necondiţionat faţă de tot ceea ce înseamnă simbolul Universitatea, considerând că au fost întotdeauna un partener de dialog, dar nu o masă de manevră pentru autorităţile locale şi pentru cei care au gestionat de-a lungul timpului activitatea acestui club. Suporterii şi-au manifestat fidelitatea şi ataşamentul pentru culorile alb-negru, chiar şi atunci când în acest oraş a apărut un proiect sportiv bazat doar pe raţiuni economice.

Asociaţia „Şepcile Roşii 1919” solicită Primăriei Cluj-Napoca transparenţă, determinare, măsuri concrete şi asumarea calităţii de acţionar în procesul de susţinere al FC Universitatea Cluj.

Suporterii apreciază toate eforturile depuse de Florian Walter din postura de finanţator al Universităţii Cluj, asigurându-l de sprijinul lor în tot ceea ce domnia sa îşi propune să facă bine pentru acest club.

Asociaţia “Şepcile Roşii 1919”

sursa: ucluj.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s